Casa

Casa în al cărei parter înalt sunt găzduite Galeriile de artă A. Rădulescu a fost construită în 1926 de Gheorghe Simotta, unul dintre cei mai importanți arhitecți ai perioadei interbelice din România, elev al lui Ion Mincu și colaborator al lui Petre Antonescu. Aromân din Vlaho-Clisura, născut în 1891, Simotta a venit la București în 1910. Arhitect diplomat în 1916, a luat parte activ la viața culturală a Bucureștiului vremii, a fost profesor al multor generații de arhitecți ai Facultății de Arhitectură, a călătorit toată viața în Europa occidentală și în Orientul mijlociu. I se datorează clădiri emblematice ale Bucureștiului, între care, pe lângă numeroase imobile destinate locuirii, și Palatul Patriarhiei și biserica Schitului Darvari.

Casa construită, la comanda Virginiei Teodorescu, soția inginerului Paul Teodorescu, în str. Polonă nr. 12 este o excepție stilistică, prin eclectismul său cu tonuri franceze, în creația lui Simotta. Restaurat în decursul a doi ani, pentru a i se reda strălucirea de odinioară, parterul acestei clădiri cu două apartamente identice este un spațiu ideal pentru o galerie de artă dedicată perioadei moderne, cu accente contemporane.